ATOR Banatul de Munte a derulat proiectul „Tinerii din mediul rural participă!”, finanțat prin programul Erasmus+. Proiectul a însemnat formare de voluntari și realizare de […]
4,5 milioane de euro din fonduri europene își propune să acceseze administrația publică din Caransebeș pentru reabilitarea unei școli și construirea unei grădinițe.
Liderul AUR Caraș Severin, deputatul, Samuel Miclău susține că, în ultima perioadă, a fost ținta unor atacuri și atenționări venite din partea unor adversari politici, […]
La scurt timp după ce a fost inaugurat Centrul Cultural Sârbesc „Constantin” din Timișoara a organizat și găzduit un eveniment cultural de excepție pentru întreaga […]
Cooperarea transfrontalieră este una dintre cele mai vizibile expresii ale solidarității europene, iar Ziua Cooperării Interreg este dedicată an de an celebrării acestui spirit comun. […]
În fiecare an, la 1 octombrie, este marcată Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, o sărbătoare instituită de Adunarea Generală a ONU în 1990 pentru a […]
La Caransebeș se va construi un Centrul de Îngrijiri Paliative. Finanțarea este din fonduri europene, iar contractul a fost semnat de primarul din Caransebeș cu […]
Mănăstirea Ortodoxă Sârbă de la Baziaș a împlinit 800 de ani de la ctitorire. Aniversarea celor 8 secole de existență s-a făcut în prezența Principelui […]