„Avem un sistem de sănătate bolnav, foarte bolnav!”, afirmă, cu lacrimi în ochi, o tânără familie din Bocșa, care, în urmă cu trei săptămâni, și-a pierdut primul copil, imediat după naștere. Copilul, o fetiță, a murit la o zi după ce s-a născut la termen în Spitalul Județean de Urgență din Reșița. Pe parcursul sarcinii, tânăra familie a fost asigurată că totul decurge normal, iar tânăra mamă a fost în permenență sub observație medicală.