De astăzi și până pe 25 aprilie, Episcopia Caransebeșului, în parteneriat cu Secretariatul de Stat pentru Culte și Casa de Cultură „George Suru”, organizează cea […]
AUR are o poziție clară: “statul român trebuie să păstreze controlul majoritar în domenii esențiale precum producția, transportul și distribuția de energie electrică, gaze și […]
Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, a participat astăzi la conferința de presă în care s-a făcut anunțul prin care Banatul va fi Regiunea Gastronomică […]
Inițiativa legislativă a deputatului Ion Marcel Vela, “Viața la țară”, a mai parcurs o etapă. A primit aviz favorabil în Comisia Juridică a Camerei Deputaților, […]
Lumina Sfântului Mormânt s-a aprins și în acest an, așa cum se întâmplă de peste 2.000 de ani, ea vestind miracolul Învierii. Patriarhul Ierusalimului a […]
Și în acest an, Patriarhia Română dă asigurări că în noaptea Învierii, toți credincioșii ortodocși vor primi lumina Sfântă adusă de la Sfântul Mormânt din […]
Al doilea Workshop internațional organizat la Timișoata în cadrul proiectului ERA-MIN, cofinanțat de Uniunea Europeană prin intermediul Programului Interreg IPA România-Serbia, a reunit echipe de […]
Creștinii catolici și greco catolici din Banat au sărbătorit, la fel ca milioane de catolici din întreaga lume, Paștele. Cu acest prilej, PSS Pall, Episcopul […]
Partidul Alianța pentru Unirea Românilor, AUR, a reacționat într-un comunicat de presă, după ce un apropiat al lui Sorin Grindeanu, șeful PSD, a fost reținut […]
De mâine, impozitele și taxele locale se achită fără bonificație. Dacă obligațiile nu sunt plătite nici la termenele stabilite ulterior, contribuabilii riscă penalități de întârziere, […]
La Caransebeș s-au reîntâlnit, după 23 de ani, membrii Cenaclului „La Poșmândre”. Reînființarea Cenaclului „La Poșmândre” readuce spiritul graiului bănățean în cetatea Gugulanilor.
La Oțelu Roșu, lumea culturală locală s-a reunit odată cu lansarea volumului „Zodia Arici”, semnat de Gianina Fabian. Evenimentul s-a desfășurat în sala Cenaclului Lira […]